Prevenirea fraudei

Cum să foloseşti cardul sigur şi fără riscuri

Pentru prevenirea utilizării frauduloase a cardului tău, aceştia sunt paşii pe care trebuie să ii urmezi.

Pentru orice probleme legate de utilizarea cardului te rugăm să te adresezi doar GarantiBank şi nu comerciantului sau băncii comerciantului/ATM-ului la care ai utilizat cardul.

Pentru protejarea datelor personale

  • Nu răspunde niciodată mesajelor via e-mail prin care se solicită date personale precum numărul de card, codul PIN, data de expirare a cardului sau alte date personale. Banca nu va solicita niciodată deţinătorilor de carduri astfel de informatii via e-mail.
  • Asigură-te că informaţiile înscrise pe chitanţele sau documentele distruse nu pot fi reconstituite.

Pentru protejarea cardului tău:

  • Semnează cardul imediat ce îl primeşti.
  • Păstrează cardul în siguranţă şi nu îl împrumuta.
  • Contactează banca în cazul în care nu ai primit cardul în perioada în care te aşteptai să îl primeşti.
  • Nu returna niciodată cardul unei persoane care se recomandă ca fiind angajatul firmei de curierat care ţi-a livrat cardul.
  • Anunţă imediat furtul sau pierderea cardului.

Pentru protejarea codului PIN

  • Memorează codul PIN şi nu îl divulga nimănui.
  • Distruge hârtia pe care a fost scris.
  • Nu nota PIN-ul pe card.
  • Nu păstra codul PIN scris în acelaşi loc cu cardul.
  • Schimbă PIN-ul la ATM-urile GarantiBank în cazul în care codul PIN primit de la bancă este greu de memorat.
  • Setează PIN-ul astfel încât să nu fie uşor de ghicit şi nu folosi informaţii precum data naşterii, numărul de cont, numărul de telefon, CNP-ul sau orice alte combinaţii ale acestora.
  • Nu setaţi pentru card acelaşi cod PIN precum cel folosit pentru alte servicii care necesită autentificare (conturi internet, e-mail…).
  • Nu seta acelaşi cod PIN pentru toate cardurile pe care le deţi.
  • În cazul în care nu îţi aminteşti codul PIN solicită generarea unui nou PIN.

Când efectuezi tranzacţii la comercianţi (POS):

  • Nu pierde din vedere cardul în timpul efectuării tranzacţiei. Solicită comerciantului efectuarea tranzacţiei în prezenţa ta.
  • Solicită comerciantului chitanţa aferentă tranzacţiei şi verifică cu atenţie informatiile evidentiate pe aceasta (data, numarul de card, numele/prenumele, suma tranzacţiei).
  • Păstrează toate chitanţele tranzacţiilor si verifică-le cu tranzacţiile evidenţiate în extrasul de cont.
  • Nu uita să soliciţi înapoierea cardului după ce plata la POS a fost efectuată.

Când utilizezi cardul la ATM-uri:

  • Evită efectuarea de tranzacţii la ATM-uri care au un aspect îndoielnic sau care sunt amplasate în locuri retrase.
  • Verifică aspectul ATM-ului şi dacă ceva pare suspect nu efectua tranzacţia.
  • Pregăteste din timp cardul pentru efectuarea tranzacţiei, evitând căutarea acestuia în portofel/geantă în timp ce te afli în faţa ATM-ului.
  • Asigură-te că nimeni nu poate vedea codul PIN în timp ce îl introduci în ATM.
  • Nu accepta ajutorul nimanui pentru efectuarea de tranzacţii la ATM.
  • Întrerupe/renunţă la tranzacţie în cazul în care ceva suspect se întamplă în timp ce efectuezi tranzacţia.
  • Nu uita să iei cardul după ce efectuezi tranzacţia la ATM.
  • Păstrează toate chitanţele tranzacţiilor şi verifică-le cu tranzacţiile evidenţiate în extrasul de cont.

Ce trebuie să faci dacă suspectezi un caz de fraudă

  • Contactează imediat banca, raportează tranzacţiile frauduloase şi solicita emiterea unui nou card, chiar dacă ai cardul în posesie.
  • Adresează-te de urgenţă băncii în cazul în care nu recunoşti una sau mai multe tranzacţii evidenţiate în extrasul de cont.